REACTIV

Reactii la cele ce se intimpla in preajma…

Lectii de catehizare: Izvoarele cunoasterii lui Dumnezeu

leave a comment »

LECTII DE CATEHIZARE -dr. Nicolae Fustei
Sursa: http://www.geocities.com/cortodox

Izvoarele cunoasterii lui Dumnezeu

Dupa cum am mentionat mai sus, crestinismul este religia revelata. Deci toate câte le stim despre Dumnezeu au fost revelate sau descoperite de El însusi. Creat dupa “chipul” lui Dumnezeu, omul avea menirea sa ajunga “asemenea” lui Dumnezeu prin virtute si har. În acest drum al perfectiunii, Dumnezeu care l-a creat pe om din iubire, El fiind iubirea însasi (In. 4,8) l-a calauzit îndeaproape, descoperindu-i voia Sa si tot ceea ce omului îi era necesar sa stie despre El. Descoperirea s-a facut treptat, pe 2 cai: pe cale naturala si pe cale supranaturala.

I. REVELATIA NATURALA

Cale naturala, se mai numeste si Descoperirea pe calea firii, sau Revelatia naturala.

Pe cale naturala prin fapturi. Privind frumusetea si ordinea din univers, omul a dedus existenta unui Creator Atotputernic si Întelept, purtatorul de grija a tot ceea ce exista. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste taria” (Ps.18,1). “Cele nevazute ale lui Dumnezeu de la zidirea lumii, din fapturi socotindu-se se vad si vesnica puterea Lui si Dumnezeirea, ca sa fie ei fara de raspuns” (Rom. 1,20).

Natura, universul înconjurator ne vorbeste despre existenta lui Dumnezeu si despre unele însusiri ale Lui.

Ratiunea omeneasca ne spune ca lumea trebuie sa aiba un Ziditor, pentru ca nu poate fi pricina fara Pricinuitor. Fiind înzestrat cu ratiune, omul din cele mai vechi timpuri încerca sa-si explice realitatile cotidiene, si pe cele cu care a contactat fie numai în mod accidental. Dar omul nu a fost satisfacut de cunoasterea doar a fenomenelor întâlnite în viata cotidiana, setea lui de cunoastere l-a adus la cautarea explicatiilor vietii si a lumii în întregimea ei. În aceasta încercare a omului ajunge la unele concluzii rationale care sustin ideea de existenta a lui Dumnezeu, carora mai târziu, filosofii si teologii, începând cu greco-romanii: Socrate, Platon, Aristotel, Cicero, Seneca si terminând cu epoca moderna: Descartes, Leibniz, Kant, Hegel s.a. le-au dat o forma adecvata. Argumentele rationale întru sustinerea ideii de existenta a lui Dumnezeu sunt rationale nu doar din cauza ca sunt rezultatul ratiunii umane, dar sunt rationale si din cauza ca arata ca Dumnezeu nu este o fictiune, ci exista real. Aceste argumentele nu au puterea de a-l face pe un ateu – credincios. Ele pot servi doar ca o justificare a credintei noastre aratând ca avem o credinta rationala, luminata si nu oarba.

Desi scolastica medievala numara câteva mii de astfel de argumente, în epoca moderna numarul lor a fost redus. Astazi aceste argumente ar putea fi împartite în câteva categorii:

I. Argumentul cosmologic;

II. Argumentul teleologic;

III. Argumentul psihologic.

În continuare vom examina unele dintre aceste argumente, fiecare în parte.

I. Argumentul cosmologic

Denumirea argumentului provine de la grecescul “cosmos”, care înseamna lume, univers, frumusete.

Pentru prima oara a fost expus de catre filosoful grec Platon (347 î.de Hr), sustinut de catre Aristotel (322 î.de Hr) Astfel Aristotel spunea ca “Dumnezeu care nu poate fi vazut de nimeni, se vadeste în lucrurile sale”.

Vedem ca filosoful grec fara sa cunoasca Sfânta Scriptura, datorita Revelatiei Naturale a putut afirma aceea ce se afirma si Ps.18,1: “Cerurile spun marirea lui Dumnezeu si facerea mâinilor lui o vesteste taria”, sau “cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, întelegându-se din faptura”(Rom.1,20).

Argumentul cosmologic se manifesta sub patru forme. Si anume:

1. Argumentul cauzalitatii;

2. Argumentul miscarii;

3. Argumentul entropologic.

4. Argumentul contingentei;

Ne vom opri in continuare la

1. Argumentul cauzalitatii

Cercetând lumea înconjuratoare omul observa ca toate lucrurile sunt conditionate de anumita cauza. Casa exista pentru ca a fost un arhitect, care a facut proiectul, au venit constructorii care au ridicat casa din caramida extrasa din cariera s.a. Chiar si un copil mic, care de acum poate cugeta întelege ca el exista, pentru ca l-a adus în lume mamica pe care a adus-o bunica, bunica este pentru ca a fost strabunica s.a. Astfel putem observa ca toate obiectele si oamenii din jur sunt rezultatul anumitor cauze. Dar daca toate componentele lumii, sunt efectele anumitor cauze înseamna ca si totalitatea, sau suma lor, necesita o cauza.

Schematic acest lucru l-am pute reprezenta astfel:

A1 <— A2 <— A3 <— A4 <— A5 <— A6 <— …..ABSOLUT

Unde A1 este efectul cauzei A2, care la rândul ei este efectul cauzei A3, care la rândul ei este efectul cauzei A4 etc. pâna ajungem la ultima cauza, care este absoluta deoarece dupa dânsa nu mai exista nici o cauza, ea fiind la temelia tuturor efectelor existente din lume.

Dupa cum am observat “argumentul cosmologic” este bazat pe rationamentul logic ca orice lucrare presupune un lucrator si orice creatie dovedeste existenta unuia care a creat-o. Cu alte cuvinte, lumea aceasta cu locuitorii ei nu s-ar fi putut crea singura; trebuie sa existe undeva Cineva, care a produs aceasta lume si aceste fiinte. Si pe acest Cineva, care este Cauza tuturor cauzelor si efectelor, noi oamenii credinciosi Îl numim Dumnezeu.

2. Argumentul miscarii

O alta forma al argumentului cosmologic este argumentul miscarii.

Principiul miscarii a fost propagat si de Toma de Aquino.

Acest argument se bazeaza pe urmatoarele rationamente. Se stie ca materia este în sine inerta. Din fizica cunoastem ca materia nu se poate misca singura, daca este în stare de repaos, si nici sa se opreasca singura, daca este în miscare.

Examinând lumea înconjuratore observam ca tot ce se misca nu se misca de la sine, ca cauza miscarii se afla în afara obiectului ce se misca. Dar odata ce universul se misca înseamna ca exista un Miscator “Ton proton chinon” sau “Primum movens”, care l-a pus in miscare, si care la rândul sau nu este miscat de altcineva.

3. Argumentul entropologic

Stiinta afirma cu valoare de certitudine ca alaturi de legea conservarii materiei (energiei), în univers mai actioneaza o lege, care se numeste legea entropiei, legea degradarii energiei. Legea entropiei fara ca sa contrazica legea conservarii energiei arata ca la orice transformare de energie se produce un coeficient de energie calorica care nu se transforma în noua energie si nici nu se poate retransforma în vechea energie. Astfel, în univers se degaja treptat un singur fel de energie, aceea a caldurii, care cu timpul va ajunge singura forma de energie în univers, caz în care nu va mai fi posibila transmiterea de caldura de la un corp la altul, universul va ajunge la un echilibru termic, la o “pace eterna”. Odata cu încetarea transformarilor de energie, va înceta viata organica, iar corpurile ceresti se vor afla intr-o completa imobilitate, sau va fi ceea ce numesc savantii “moartea termica” a universului.

Daca procesul de transformare a energiei va avea sfârsit, înseamna sa fi fost un moment când energia transformabila avea cea mai mare valoare, deci a fost un moment al începutului acestor transformari.

Totodata apare întrebarea: De unde vine aceasta energie?

Daca natura nici nu poate pierde nici câstiga energia, însemna ca izvorul ei trebuie cautat în afara universului. Astfel ca izvorul energiei în lume nu poate fi decât un principiu din afara universului. Acest principiu este numit de noi – Dumnezeu.

4. Argumentul contingentei

Experienta cotidiana ne arata ca toate lucrurile din lume, deci si lumea în întregime, nu-si sunt însele cauza, sunt întâmplatoare, si ne necesare sau contingente.

Contigent este contrarul necesarului. Lumea exista si nimeni nu se îndoieste de aceasta. Dar vedem ca un om se naste traieste si moare. Un pom creste se usuca si este ars. Dar nici în cazul disparitiei omului, nici în cazul disparitiei pomului nimic nu se schimba.

Lumea continua sa existe. Înseamna ca atât omul cât si pomul nu sunt strict necesare pentru existenta lumii. Dar ceea ce e valabil pentru lucrurile particulare si singulare, este valabil si pentru totalitatea lor, deci pentru întreg universul. Daca lucrurile din lume sunt contingente înseamna ca si lumea sau universul în întregime este contingent.

Concluzia ce se cere din cele aratate mai sus este ca daca toate lucrurile din lume, si chiar universul întreg este contingent, trebuie sa existe o fiinta în afara lumii, o fiinta absoluta, care sa fie în acelasi timp si ratiunea suficienta a lumii, dar si propria sa ratiune suficienta. Si o astfel de fiinta o numim noi – Dumnezeu.

II. Argumentul Teleologic

Denumirea acestui argument provine de la grecescul “telos”, care înseamna – “scop”, “tinta” “tel” si ne impune existenta unui Dumnezeu organizator si guvernator, reiesind din observatia ca pretutindeni în jur observam structuri inteligente care par a apartine unui plan universal. Daca exista un plan unificator al lumii, atunci trebuie sa existe si o minte inteligenta în care s-a nascut si care-l guverneaza spre împlinirea unor scopuri ale sale. Sau mai pe scurt am putea spune ca acest argument pleaca în dovedirea existentei lui Dumnezeu de la ordinea, armonia si finalitatea care exista în lume. Examinând lumea înconjuratore se poate constata ca, cu toata imensitatea si complexitatea sa, universul exista si functioneaza ca un mecanism perfect, supunându-se unor legi, si ca în univers domneste cea mai desavârsita ordine, nimic nu se petrece la întâmplare, iar functionarea de milioane de ani si frumusetea pe care o are se pot datora doar unei fiinte inteligente, atotperfecte, rationale, si nici într-un caz nu poate fi rezultatul accidentului. Argumentul teleologic este numit si argumentul biblic, deoarece Sfânta Scriptura deseori ne vorbeste despre finalitatea, frumusetea universului. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste taria”(Ps. 18,1), sau în alt loc: “Cât s-au marit lucrurile Tale Doamne, toate cu întelepciune le-ai facut” (Ps.103,25).

Importanta netagaduita a Argumentului Teleologic consta în acea ca îl aseaza pe om în fata alternative de a recunoaste Ratiunea drept cauza a lumii finite, frumoase si rational organizate, ori a socoti ca totul este cauzat de o întâmplare oarba. Doar o constiinta preconceputa ar putea crede ca ordinea frumusetea si finalitatea care exista în lume nu sunt explicate doar de existenta unui Creator si Organizator al lumii, de acela pe care noi crestinii îl numim Dumnezeu.

(va urma)

1

Sursa: http://www.geocities.com/cortodox

Written by Ursus Becalis

Septembrie 23, 2008 la 10:52 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: